Povești din fața televizorului

Mi-am ascuțit unghiuțele de vreo câteva luni bune pe subiecte ce m-au iritat, dar n-am apucat să le comentez. Primul din ele este un subiect ce m-a deranjat azi, la prima deschidere a tv-ului din ultimele 4 luni.

Aflu că e ultima zi de înscriere în campania pentru prezidențiale. Și că Meleșcanu, alături de alți iluștri indivizi, se înscriu în cursa care se dă pentru fotoliul pe care îl ocupă acum Băsescu. Pe lângă alte baliverne, ascult pe Bercea Mondialu vorbind din ușa dubei de la penitenciar despre drogurile din pușcărie și banii din portul Constanța. Care droguri, care bani, n-a întrebat nimeni. Aud că pe litoral sunt munți de gunoi și aud despre autodenunțul lui Turcescu.

Mă pun în pielea unui om de afaceri și mă gândesc ce legătură au toate drăciile acestea cu taxele, impozitele sau cu problema găsirii unor oameni potriviți, care să facă muncă calificată.

Voi, ce ziceți? Ne reprezintă media?

Ferma animalelor – Varianta ieșeană

“De 20 de ani, la jumătatea lui octombrie, eu locuiesc într-o stână. Sunt privitor mut la hoardele de oi ce se desfășoară în fața blocului meu, aflat fix în miezul acțiunii. De pe geam îi aud (da, prin termopane) cum behăie, urlând și chiuind în noapte, îi văd cum se mișcă în turmă ca să stea la coadă la tarabe sau la acea glastră goală, le miros aroma complexă, un „cupaj„ de pește afumat, alcool mustind în transpirație, urină și nespălare. Iar dacă vă întrebați despre ce transhumanță pestilențială privesc eu de aici, este vorba, desigur, de Sf.Parascheva.

Și aș dori să rămân doar un privitor. Dar când vreau să merg dimineața la serviciu trebuie să dau coate în stânga și-n dreapta ca să trec de masele sufocante. Sau, în anumite cazuri, trebuie să sun la poliție ca să am cum să-mi scot mașina din puțina parcare improvizată rămasă liberă pentru locatarii care, culmea, plătesc abonament la primărie pentru parcare. Sau, în anumite cazuri, în gloria Adei Milea, trebuie să scot femurul din ghiozdan pentru a depărta masele ca Moise – ce bucurie a fost pe capul meu în anul întâi de medicină!

Ca să ajung să beau o cafea seara, trebuie să-mi creez un traseu complex pentru a evita Coada. Coada, element organic, minte colectivă de oi, reminescență glorificată a comunismului, primește literă mare pentru că este o ființă în sine. Coada, ce șerpuiește kilometri buni, pornește de pe străduțele din spatele mitropoliei și se termină la…un geam. Coada este săracă, murdară, nerăbdătoare, înfrigurată, înfometată, nedormită, bolnavă. Coada cere sacrificii umane – primul a fost acum 2 zile. Dar, mai presus de orice, coada este violentă. Într-un an, încercând să ajungem la un restaurant, ne-am intersectat cu Coada pe la zece seara. Un soldat ne-a rugat mult să mai ocolim câteva străduțe pentru că, bietul om, chiar nu mai avea chef să „aplaneze” un conflict iscat de impresia „pelerinilor” că vrem să le furăm locul la Coadă.

Coada, element organic, minte colectivă de oi, reminescență glorificată a comunismului, primește literă mare pentru că este o ființă în sine.

Coada este esența acestei manifestări. Coada este creștină, este spirituală, este credincioasă, este sfântă. Dar Coada este violentă. Coada este ignorantă în fața femeii a cărei sticlă stau să o sărute. Coada nu gândește. Coada este o oaie bună de muls, tuns și tăiat. Chiar dacă e o oaie damblagită, schiloadă, malnutrită și pierdută.

De aia face BOR două milioane de euro într-o săptămână. De aia de Sfânta Parascheva se mănâncă mici și hamsii, se bea bere și vin, se chiuie sălbatic, se vomită și se urinează în spatele sau chiar în holurile blocurilor adiacente distracției, se cumpără blănuri și obiecte care se întrec la gradul de idioțenie și kitch cică „sfințite”. Sunt tarabe întregi cu „toate obiectele sfințite”, de-ți și imaginezi cum o aruncat un popă o găleată cu aghiazmă peste tot plasticul ăla. Undeva Coada pierde spiritualismul și câștigă animalism pur.

Și nu e singura sărbătoare de genul. Dar alte sărbători se numesc Oktoberfest, Zilele Berii sau Vinului, Adunare Câmpenească, Zilele Orașului și alte sărbători nu au loc fix în mijlocul târgului. Alte sărbători nu sunt ipocrite și nu fac profit pe seama săracilor cu banii și cu duhul.

Dar Coada merge mai departe. Înaintează lent spre nimicnicie, se hrănește cu speranță și moare în frig.