De ce greșim?
De ce greșim? Sunt multe cauze care determină producerea greșelilor. În cartea sa, Isabela Nedelcu spune că ar fi vorba despre nivelul scăzut de cultură, dezinteresul față de exprimarea corectă, neatenția, precum și lipsa de inspirație sau graba. Acestea ar putea fi considerate cauze externe ale procesului propriu-zis de formulare a enunțurilor eronate.
Vom explica câteva cauze ale apariției greșelilor, care sunt mai mult de natură lingvistică. Una dintre ele este neglijarea caracteristicilor morfologice și sintactice ale cuvintelor. Utilizarea formei adjectivale drage la plural, în locul formei corecte dragi, sau nemarcarea cu pe a complementului direct exprimat prin care (cartea care am citit-o, în loc de cartea pe care am citit-o) sunt exemple vii de acest tip.
Un alt mediu favorabil producerii greșelilot este contextul. Un exemplu de greșeală favorizată de context este acordul prin atracție („Neînțelegerea problemelor au făcut să apară tensiuni între angajați, în loc de „Neînțelegerea problemelor a făcut să apară tensiuni între angajați”).
Limbile străine au influențat de-a lungul timpului limba română. Engleza, în special, reprezintă sursa a numeroase greșeli. Pentru a le evita, trebuie să se țină cont de faptul că unele împrumuturi nu au fost adaptate și, de aceea, păstrează caracteristicile limbii din care provin (de exemplu, particularitățile de pronunțare a cuvintelor din engleză), dar altele au fost parțial sau integral adaptate și, de aceea, trebuie să respecte normele aplicabile limbii române ( se pronunță, de exemplu, postură, cazinou, nu postiură, cazino, din franceză).
O altă cauză a greșelii, explică Isabela Nedelcu, este chiar rezultatul „grijii” pentru o exprimare corectă. Este vorba, în acest caz, de fenomenul cunoscut în lingvistică sub numele de hipercorectitudine, discutat de Theodor Hristea. În dorința vorbitorilor de a evita anumite greșeli, aceștia ajung să modifice chiar aspectul corect al cuvintelor și, mai rar, să comită unele erori de scriere sau de ordin gramatical. Hipercorectitudinea explică greșeli de diverse tipuri ( de exemplu, pronunțarea este, în loc de ieste, forma de genitiv săptămânei, în loc de săptămânii, acordul greșit al verbului impersonal a fi: Ce-s cu banii ăștia?).
Părți de vorbire și părți de propoziție
Morfologia limbii române este destul de complexă și grea, de aceea este foarte bine să revenim des la niște reguli pe care nu trebuie să le uităm vreodată. Echipa #gramdegramatică a decis să vă amintească care sunt părțile de vorbire și cele de propoziție, iar dacă încă nu le-ați învățat, acum este momentul.
Fiecare parte de propoziție este exprimată printr-o parte de vorbire. Subiectul poate fi exprimat printr-un substantiv, pronume, verb la infinitiv („A merge este sănătos ”) sau la supin („De citit este folositor”), adverb cu rol de substantiv sau interjecție. Predicatul este exprimat prin verb. Atributele sunt de mai multe feluri, substantivale, pronominale și adjectivale, de obicei sunt exprimate de partea de vorbire din care se clasifică (ex: atributul pronominal exprimat printr-un pronume). Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb.
