Barcelona, orașul unde vibreză ecoul întregii lumi

După atâtea povești ascultate și citite despre orașul lui Gaudi, aproape că nu mai aveam răbdare să vină ziua plecării către Barcelona, voiam să-i simt viața și istoria. Spre surprinderea mea, însă, n-am reușit să ne conectăm la aceeași vibrație din secunda în care ne-am întâlnit, așa cum mi se întâmplă, de obicei, când merg în orașe despre care am citit și auzit povești frumoase.

Obișnuită fiind să aflu dinainte istoria locurilor pe care urmează să le vizitez și, acolo, să încerc să o redescopăr pe străzi aglomerate, în priviri băștinașe, în fel și fel de locuri, să simt orașul precum o carte ce mi se lasă descoperită, am avut surpriza să descopăr Capitala Cataloniei mai mult precum un prieten nou, ce mă lasă să-i cunosc poveștile actuale, fără prea multe secrete vechi și care îmi perimite să fiu parte din ceea ce înseamnă acum.

Te-ar putea interesa și: De ce îmi place orașul noaptea?

O abordare nouă, ce trebuie să recunosc că m-a surprins și pe care am refuzat-o inițial, focusată pe propria-mi idee. Ritmul alert al vieții de acolo (da, chiar și ritmul turiștilor l-am simțit, cumva impus), larma și libertatea în stare pură pe care o simțeam în atmosfera orașului m-au determinat, după câteva încercări de a le rezista, să cedez și să mă las pradă planului pe care Barcelona mi-l pregătise.

În felul acesta, am înțeles cum decurge viața într-un oraș cu adevărat cosmopolit, conectat la prezent și deschis viitorului. Inclusiv stilul arhitectural, aflat aproape exclusiv sub zodia lui Gaudi, a reușit să-mi devină prieten și mi-a permis să pot privi arta din încă o perspectivă cel puțin interesantă. M-am înclinat în fața frumuseții, mareției și talentului regăsite în opera de căpătâi a lui Gaudi, Sagrada Familia. Stilurile gotic și neo-gotic, redescoperite dintr-un unghi nou, m-au făcut să le îndrăgesc și mai tare. Frumusețea vegetației mi-a rămas aproape de suflet, iar Mediterana mi-a amintit că nu există ceva mai frumos ca un apus pe malul mării, în brațe iubitoare.

Ah, da, și dintre frumusețile multe descoperite în Barcelona, un “mirador” din Parcul Guell a devenit, subit și în acorduri străine de chitară, cel mai frumos loc în care sufletul meu a zâmbit, vreodată, cu atâta iubire și încredere viitorului.