O poveste cu tâlc!

E o dimineaţă târzie de Martie însă e o dimineaţă rece şi înnorată în care nu-ţi vine să-ţi scoţi pijamalele şi nici să te ridici din aşternuturile calde. Închid alarma isterică şi aud glasul lui bombănind, în timp ce îşi intorce capul ciufulit în pernă. Nu ştiu de ce, dar îmi e atât de drag când îl privesc dormind… Il sărut pe frunte şi îl las să doarmă în continuare, iar eu îmi târăsc, cu lene absolută, picioarele spre bucătărie, pentru o cană mare de cafea cu lapte.

Mă aşez la birou şi, sorbind cafeaua cu înghiţituri mari, aştept sa se deschidă mailul. Mă uit pe geam la vremea deloc prietenoasă, aşa ce mă bucur că azi nu trebuie să ies deloc în frig!

Îmi pun capul în palme şi mă gândesc la cât de repede a mai trecut un an şi, totuşi, cât de multe s-au întâmplat! S-au întâmplat multe şi eu am învăţat multe! Am învăţat să am răbdare şi mi-am demonstrat că lucrurile bune vin dacă le aştepţi şi, mai ales, dacă eşti pregătit să le primeşti, să le simţi, să le trăieşti! De asemenea, am învăţat să cred în mine, în intuiţia mea şi să am curaj! Am învăţat că oamenii au nevoie de oameni, că un zâmbet şi o mângâiere sunt, uneori, cel mai eficient medicament. Am învăţat că, formând un tot, suntem puternici şi că #impreunarezistam!

Peste două săptămâni, atunci când vă veţi îmbrăţişa cu cei dragi şi veţi deschide curioşi cadourile lăsate sub brad, închideţi pentru o secundă ochii şi zâmbiţi, recunoscători, vieţii!

Iubiţi sincer, iertaţi din suflet, zâmbiţi mult, bucuraţi-vă cu întreaga fiinţă şi faceţi, la rândul vostru, bucurii celor din jur! Nimeni nu trebuie să fie trist în perioada asta! Poate e un clişeu, dar, cu siguranţă, este unul dintre cele mai frumoase! 🙂