Bun venit în Paradis – Cum e să ajungi în Raja Ampat?

Am scris zilele trecute despre Ladakh, un loc de vis din India. Acum este timpul sa scriu si despre un alt loc pe care l-am adorat, pur si simplu. Raja Ampat a ajuns pe lista noastră din cauza lui National Geographic. Pentru că o poză dintr-un loc numit Zidul Friwen ne-a făcut să scormonim. Și am tot scormonit până a devenit o obsesie să ajungem în Raja Ampat. Un singur lucru ne ținea în frâu entuziasmul: distanța! pentru că atunci când te uiți la hartă și cauți Raja Ampat te cam ia amețeala. Așa ne-a luat și pe noi, dar am zis să nu ne lăsăm păgubași. Din contră, am decis să ne sărbătorim zilele de naștere din 2017 fix în Raja Ampat.

Cam așa de rău arată Raja Ampat de la depărtare

Un paradis numit Raja Ampat

De când am plecat de acasă am întâlnit două tipuri de turiști – cei care ridicau curioși din sprânceană când auzeau de Raja Ampat și cei care au fost acolo și brusc le sclipeau ochii. În Nepal am precizat unui englez că urmează să ajungem în Raja Ampat și am primit o reacție pe măsură:

„Oh, Doamne! E cel mai frumos loc în care am fost! E magic, e special, e greu de descris în cuvinte!”

Am zâmbit și l-am întrebat ce anume l-a cucerit la Raja.

„Nu știu, pur și simplu e special!”

Și exact asta urma să fie și impresia noastra – un loc special, greu de descris în cuvinte.

În cazul în care te întrebi unde e Raja Ampat, e timpul să te luminez. Raja Ampat este un arhipelag format din peste 1500 de insule și insulițe în provincia indoneziană Papua de Vest. Ce face insulele astea să iasă în evidență este ce se ascunde în apă. E o zonă recunoscută pe plan mondial pentru biodiversitatea sa marină, un fel de Mecca a scufundătorilor. E și un loc al regilor pentru că Raja înseamnă rege și Ampat înseamnă patru – Cei Patru Regi. Conform legendei locale, câte un rege pentru fiecare din cele patru insule mari ale arhipelagului: Waigeo, Batanta, Salawati și Misool.

Cum am ajuns noi în Raja?! Cu multă răbdare, după 3 zboruri (veneam din Filipine și am zburat Cebu – Kuala Lumpur, Kuala Lumpur – Makassar și Makassar – Sorong), o plimbare de 3 ore cu feribotul din Sorong până în Waisai și încă o plimbare de jumătate de oră cu o barcă mică. Dar când ajungi, uiți de orice oboseală, te uiți în jur și nu poți decât să te ciupești, să te asiguri că nu visezi.

Iată-ne în Waisai, portul de unde sunt culeși toți turiștii și duși pe insulițe. Lăsăm feribotul în urmă și fugim să ne adăpostim de ploaie și să îl găsim pe Melki, gazda noastră pe Insula Gam. Melki este cel care se ocupă de Yenros Homestay, casa noastră din Raja. În Raja Ampat ai două variante de cazare: fie stai la un resort, fie optezi pentru un homestay tradițional, de cele mai multe ori reprezentat printr-o căsuță tradițională pe plajă. Noi am ales homestay-ul lui Melki și nu am regretat în niciun moment. Îl reperăm prin mulțimea care se înghesuie sub acoperiș și ne zâmbește liniștit: „Bine ați venit în Raja Ampat! Așa e aici, plouă și iar plouă!”

După o oră reușim să prindem o fereastră printre nori și să ne îndreptăm spre barcă. Înțelegem imediat și de ce a trebuit să așteptăm să se oprească ploaia. Bărcuța noastră nu are niciun fel de acoperiș și probabil că nu am fi ajuns la mal decât înot. O scurtă sesiune de echilibristică și suntem în barcă, pregătiți de drum. Eu am altă preocupare însă, nu știu cum să bag mai repede mâna în apă să văd dacă zvonurile despre temperaturile ridicate ale apei sunt adevărate. Oh, da! E fix ciorbă apa, mai caldă decât temperatura aerului!

Insulele încep să își facă apariția

Pornim spre Insula Gam și parcă dăm drumul unui vis. Norii par că au coborât din înălțimile lor, par atât de joși încât pot fi atinși. Apa este atât de calmă încât avem impresia că suntem pe un lac și nicidecum pe ocean. Cerul se oglindește și ne creează iluzii optice. Vedem niște păsări ciudate în zare. Dar care au o mișcare nefirească și parcă plutesc. Da, ochii ne joacă feste. Nu sunt păsări, sunt chiar delfini! Comitetul de primire în paradisul Raja Ampat.

Vezi și: 11 Curiozități despre comunitatea Bishnoii

Localnici gonind într-o bărcuță vitezomană

Să curgă robinetul cu vise!

De jur împrejurul nostru avem insule. Una mai verde decât cealaltă! Din când în când, din verdeață răsare câte o plajă timidă. Dar cu nisip alb ș palmieri pe fundal. Așa ne-a întâmpinat și plaja noastră, plajă care ne va fi casă în zilele următoare. Barca încetinește și virează ușor spre plajă. Gata, am ajuns! Cobor privirea în apă și nu îmi vine să cred cât de clară este. Doar că nu îi văd fundul nisipos, ci multitudinea de corali și pești care se ascund. Acum înțeleg de ce ni s-a explicat că viața noastră va depinde de flux și reflux. Coralii sunt atât de aproape de mal încât pentru a putea înota pe deasupra lor trebuie ca nivelul apei să fie ridicat.

Plaja noastră timidă de pe Insula Gam

Bărcuța noastră se înfige curajoasă în nisip. Sărim încrezători pe pătura albă și fină și nu știm în ce parte să ne uităm. Verdictul este evident: am ajuns în paradis! Trecem de palmierii de pe plajă și vedem căsuțele tradiționale. Aici urmează să ne petrecem următoarele zile, într-o căsuță modestă la câțiva pași de plajă, cu sunetul valurilor mereu pe fundal.

Asta înseamnă pentru noi o plajă perfectă

Colibe tradiționale pe Insula Gam

Ne dăm seama imediat că timpul va trece mai greu în zilele următoare. Pentru că e totul atât de liniștit încât chiar ai impresia că totul se derulează în fața ta cu încetinitorul. Nu avem tragere să facem nimic, ne lăsăm învinși de vraja Raja Ampat. Ne abandonăm bagajele și așteptăm momentul meu preferat – apusul! Și exact așa cum mă așteptăm, aici apusurile nu au cum să te dezamăgească. Ne așezăm liniștiți pe plajă și nu putem decât să ne uităm la jocul de culori al cerului. Din când în când câte o pasăre colorată trece pe deasupra noastră și își anunță prezența cu sunete înalte. Închidem ochii și respirăm adânc! Deci așa miroase în paradis!