Când ploaia devine magică – Apus la Angkor Wat

Ți s-a întâmplat să alergi după un apus sau după vreun răsărit într-una din călătoriile tale? Să dai din coate, să alergi, să faci tot posibilul să prinzi poza perfectă? Și cu minute înainte de punctul culminant să simți stropi de ploaie pe față? Să te gândești că ploaia tocmai ți-a runita șansa o poză cu un apus perfect? Dar dacă ploaia reușește să transforme apusul mult tânjit în ceva magic? Ei bine, așa am pățit noi la Angkor Wat în Cambodgia.

Îmi este foarte greu să descriu cum este la Angkor Wat. Pentru că este unul dintre acele locuri pe care trebuie să le simți, să le trăiești pe pielea ta. Noi am avut momente când am simțit că plutim într-o poveste sau că ne-am întors în timp. Dar am avut și momente în care am avut impresia că suntem pe vreun platou de filmare de la Hollywood. Însă azi nu o să vă povestesc despre experiența Angkor Wat, ci despre ziua în care am fugărit un apus de soare.

Vezi și: Despre paradisul Raja Ampat

Și totul a pornit de la o conversație stupidă…

Am avut o zi în care ne simțeam obosiți de la atâtea temple. Ochii noștri cereau disperați odihnă (da, Angkor Wat poate fi obositor, o să vă povestesc și despre asta). Așadar, ne-am trezit de dimineață și ne-am propus o zi de relaxare. Ne-am plimbat prin Siem Reap, am făcut masaje (da, am folosit corect pluralul, pentru că au fost mai multe), ne-am relaxat. Ba chiar am făcut și un curs de gătit, unul chiar delicios!

Când relaxarea a atins cote maxime, ne-am așezat să ne răcorim cu o înghețată. Și atunci am realizat că se apropie apusul. Și știam amândoi că mai avem o intrare în complex, deci am fi putut prinde cu ușurință un apus la Angkor Wat dacă ne grăbeam. Dar văzusem pozele de pe internet cu sutele de turiști îngrămădiți și disperați să prindă apusul. Dar totuși, trebuie să vă redau discuția noastră:

– Mai e un pic și apune soarele! I-am spus eu lui Vlad în timp ce savuram înghețata.

– Vrei să mergem să vedem și noi de ce un apus la Angkor Wat e așa faimos?

– Parcă nu aș merge, ai uitat pozele cu turiștii îngrămădiți?

– Mda, ai și tu dreptate. Și mai e și groaznic de cald, iar aici e așa plăcut.

– Și nu are sens să ne agităm pentru maxim jumătate de ora la templu.

– Lasă că nu pierdem mare lucru. Și cred că vine și ploaia!

– Da, clar vine ploaia! Nu are rost. Dar oare am ajunge la timp?

– Nu cred că facem mai mult de 15 minute de aici. Hai să plătim și să căutăm un tuk-tuk!

– Hai grăbește-te că altfel ratăm orice formă de apus! Hai mai repede!

Și uite așa începe aventura!

Ne-am suit instant într-un tuk tuk. I-am spus disperați că vrem să prindem apusul la Angkor Wat. Șoferul, un tânăr simpatic, s-a uitat la cer și a început să râdă. Niște nori furioși amenințau să ne strice planurile. Dar i-am zis să bage viteza că sigur prindem noi ceva, măcar o rămășiță de apus.

Am pornit în trombă și am început toți trei să râdem convinși că mergem degeaba. Eu una nu mă mai puteam opri din râs pentru că am realizat cum în 5 minute am trecut de la “apusul la Angkor Wat e supraestimat” la “hai mai repede că ratăm apusul!”.

Speram și noi să reușim să ajungem la templu înaintea norilor furioși

Am ajuns, vântul deja se întețise considerabil. Șoferul de tuk-tuk ne-a aruncat la intrare și ne-a arătat unde ne așteaptă. Am făcut o poză la intrarea în complex, dar ușor desfigurată pentru că vântul devenise insuportabil (în astfel de situații chiar tânjesc după niște kilograme în plus).

Mă prefăceam că nu văd ce se întâmplă pe cer! Dar am observat însă curcubeul timid

Imediat după ce am făcut poza, norii au cedat nervos. A început o ploaie torențială și până la intrarea în galeria exterioară a templului eram uzi fleașcă. Ne-am adăpostit împreună cu sutele de turiști și am rămas cu gura căscată.

Acel moment în care nu îți vine să îți crezi ochilor

Se pare că unora dintre noi le place ploaie. Si, mai mult decât atât, unii chiar cară umbrele la temple!

Era fascinant să vezi cum se joacă razele soarelui cu lemnul și ne răsfăța cu jocuri de lumini

În fața noastră aveam cel mai frumos apus din viața noastră. Soarele își făcea loc după pătura groasă de nori și ploaia crea o imagine incredibilă. Când ne-am uitat pe partea cealaltă, templul avea altă culoare (templul este îndreptat spre apus, spre vest, și nu spre est), norii îl acoperiseră complet.

Te-ar putea interesa și: 11 Curiozități despre comunitatea Bishnoii

Faimosul Angkor Wat acoperit de nori și de ploaie.

Turiștii se agitau care cum să prindă câte o poză. Ici-colo răsărea câte un călugăr budist ale cărui veșminte colorau peisajul. A fost o poaie aprigă dar scurtă. Astfel, după 15 minute s-a domolit și am putut să ne bucurăm de culorile intense de după ploaie.

Tineri călugări budiști la adăpost

Un călugăr budist în devenire care se ascundea printre pereții templului

Dar chiar dacă a fost o ploaie scurtă, a fost suficientă pentru niște poze magice. Sunt convinsă că dacă ar fi fost un cer senin, nu ne-ar fi impresionat atât de tare. Dar pentru că am trait atâtea emoții și pentru că ploaia s-a jucat cu culorile, acel apus la Angkor Wat ne-a rămas întipărit în minte. Am ajuns la concluzia că în astfel de locuri și de momente, ploaia nu face decât să aducă un strop de magie.

Oh, tu, ploaie măreață!

Prin urmare, ne-am învățat minte să nu mai subestimăm clișeele turistice. Și să ne bucurăm de fiecare moment. Pentru că până la urmă, perfecțiunea e subiectivă. Și în cazul nostru, un apus la Angor Wat a fost perfect tocmai prin imperfecțiunea lui. Ploaia aprigă, norii furioși, vântul puternic și sutele de turiști agitați au fost clar ingredientele unui apus de neuitat.